Tag Archives: trenduri 2018

De ce ai nevoie de o soluție personalizată de muzică ambientală în restaurantul tău

Trăim contra cronometru, timpul nostru este împărțit exact și precis, între locul de muncă și viața de familie, între întâlniri și deadline-uri, între ședința de la firmă și ședința cu părinții, între sala de fitness și ora de dans a copiilor. Între toate acestea trebuie să strecurăm măcar mici momente de respiro, de relaxare. Iar aceste momente pot fi ”furate” în pauza de masă de la prânz, ori chiar la o cină în oraș, din când în când.

Așadar, ne facem rezervare la un nou restaurant și așteptăm cu nerăbdare ora stabilită, pentru acel moment de relaxare mult-așteptat. Intrăm și ne așezăm la masă, încercând să ne dăm seama ce fel de restaurant am ales, care o fi tema, ce fel de mâncare servesc. Ne uităm la decor, la felul în care este aranjat, observăm ambianța. În scurt timp, ne dăm seama că ne deranjează ceva, dar încă nu știm ce. Ceva nu se potrivește. Nu putem susține o conversație cu partenerul de masă, iar ceilalți clienți par să se simtă la fel de inconfortabil. Muzica, asta era! Volumul este prea mare, iar genul muzical este confuz. Când am intrat se auzea o baladă rock, iar acum auzim ceva dance. Da, ne amintește de anii de liceu, însă ritmul e prea rapid, noi am venit aici să ne relaxăm, nu să dansăm. Acum a început un calup de reclame și auzim un mesaj de promovare a unui medicament pentru indigestie. Probabil vom avea nevoie, după această experiență.

Vi se pare cunoscut scenariul? Ați fost vreodată într-o situație asemănătoare sau v-a povestit cineva că a trăit asta într-un restaurant? Nu este vorba chiar despre restaurantul pe care îl conduceți?

Muzica ambientală în restaurant este la fel de importantă precum preparatele pe care le serviți. Pentru că un restaurant bun nu înseamnă numai meniul, ci înseamnă o întreagă experiență, felul în care se simt clienții, dispoziția pe care o capătă în respectivul loc. O experiență plăcută începe cu ambianța, iar ambianța este stabilită și cu ajutorul muzicii, nu doar al decorului și a meniului servit. Poate fi insuficient să ai doar preparate gustoase și personal amabil, dacă dispoziția clientului și părerea lui despre restaurant este influențată negativ datorită muzicii nepotrivite, dacă nu completează în mod fericit ambianța.

Muzica ambientală este absolut necesară într-un restaurant, dar este important să fie stabilită de departamentul de marketing, împreună cu specialiști în domeniu, și nu lăsată la mâna personalului din local. Muzica potrivită va acoperi zgomotele mai puțin plăcute, specifice unui local în care se gătește și se servește mâncare, și va servi drept ”cortină”, oferind intimitate clienților și conversațiilor acestora. Volumul este la fel de important, muzica nu trebuie să acopere totul și să determine ridicarea vocilor, căci va rezulta un vacarm total neatrăgător pentru cineva care caută un moment de relaxare.

QInStore Radio vă oferă rețeta perfectă de playlist, unul personalizat și potrivit locației, cu melodii și ritmuri care vor fi în concordanță cu momentele zilei ori cu diverse evenimente și sărbători. De asemenea, puteți difuza propriile anunțuri, fără să existe posibilitatea să auziți în restaurant o reclamă la concurență sau la orice altceva, nepotrivit și irelevant.

Marketing și muzică InStore: direcții pentru 2018

Suntem la final de an, moment de evaluare și de privit înapoi, puțin, cât să ne facem planuri pentru anul ce vine.

În 2017 am învățat multe despre furnizarea conținutului muzical ambiental pentru a îmbogăți experiența consumatorilor şi a spori beneficiile business-urilor pertenere. Cu toate acestea, principala lecţie învăţată este faptul că într-un mediu atât de competitiv trebuie să te adaptezi mereu la așteptărilor clienților pentru a rămâne relevant.

Pe aceste principii vom construi și în anul ce vine, având în minte câteva direcții principale, playlist-uri potrivite afacerii tale. Iată ce vă propunem pentru noul an, inspirați fiind și de trendurile anunțate în domeniul marketingului InStore:

Muzică potrivită
La fel de esențial este să difuzezi muzica potrivită brandului tău, adică muzica să fie în ton cu ceea ce vinzi. Atmosfera creată în magazin (sau în restaurant) este foarte importantă, iar muzica este un prim indiciu despre business, oferit celor care intră pentru prima dată în spațiul afacerii tale.

Volumul potrivit
Pe lângă genul ales, și felul în care difuzezi muzică este important, respectiv volumul acesteia. Muzica prea tare va enerva și va agita clienții, care își vor dori să plece cât mai repede din magazinul sau din restaurantul tău. Este important să obții acel echilibru între volumul suficient de mare încât să creezi energia necesară unei afaceri, dar fără să fie agasant.

Drepturile de autor
Respectarea legilor este mereu importantă, iar în România există trei instituţii acreditate spre care se plătesc taxele de difuzare: UCMR-ADA, CREDIDAM şi UPFR. Specialiștii noștri sunt gata să vă ofere consultanță în această privință.

Muzică pozitivă
Puțină lume ajunge dimineața la locul de muncă în cea mai bună dispoziție. Dacă primul lucru pe care îl faci dimineața, după ce ajungi la job, este să dai drumul la muzică, aceasta va da tonul bunei dispoziții, își va readuce pofta de viață și te va ajuta să ai mai mult spor la treabă. Muzica pozitivă este, deci, esențială pentru productivitatea angajaților. Pentru că angajații fericiți muncesc mai cu spor.