Tag Archives: muzica

De ce ai nevoie de o soluție personalizată de muzică ambientală în restaurantul tău

Trăim contra cronometru, timpul nostru este împărțit exact și precis, între locul de muncă și viața de familie, între întâlniri și deadline-uri, între ședința de la firmă și ședința cu părinții, între sala de fitness și ora de dans a copiilor. Între toate acestea trebuie să strecurăm măcar mici momente de respiro, de relaxare. Iar aceste momente pot fi ”furate” în pauza de masă de la prânz, ori chiar la o cină în oraș, din când în când.

Așadar, ne facem rezervare la un nou restaurant și așteptăm cu nerăbdare ora stabilită, pentru acel moment de relaxare mult-așteptat. Intrăm și ne așezăm la masă, încercând să ne dăm seama ce fel de restaurant am ales, care o fi tema, ce fel de mâncare servesc. Ne uităm la decor, la felul în care este aranjat, observăm ambianța. În scurt timp, ne dăm seama că ne deranjează ceva, dar încă nu știm ce. Ceva nu se potrivește. Nu putem susține o conversație cu partenerul de masă, iar ceilalți clienți par să se simtă la fel de inconfortabil. Muzica, asta era! Volumul este prea mare, iar genul muzical este confuz. Când am intrat se auzea o baladă rock, iar acum auzim ceva dance. Da, ne amintește de anii de liceu, însă ritmul e prea rapid, noi am venit aici să ne relaxăm, nu să dansăm. Acum a început un calup de reclame și auzim un mesaj de promovare a unui medicament pentru indigestie. Probabil vom avea nevoie, după această experiență.

Vi se pare cunoscut scenariul? Ați fost vreodată într-o situație asemănătoare sau v-a povestit cineva că a trăit asta într-un restaurant? Nu este vorba chiar despre restaurantul pe care îl conduceți?

Muzica ambientală în restaurant este la fel de importantă precum preparatele pe care le serviți. Pentru că un restaurant bun nu înseamnă numai meniul, ci înseamnă o întreagă experiență, felul în care se simt clienții, dispoziția pe care o capătă în respectivul loc. O experiență plăcută începe cu ambianța, iar ambianța este stabilită și cu ajutorul muzicii, nu doar al decorului și a meniului servit. Poate fi insuficient să ai doar preparate gustoase și personal amabil, dacă dispoziția clientului și părerea lui despre restaurant este influențată negativ datorită muzicii nepotrivite, dacă nu completează în mod fericit ambianța.

Muzica ambientală este absolut necesară într-un restaurant, dar este important să fie stabilită de departamentul de marketing, împreună cu specialiști în domeniu, și nu lăsată la mâna personalului din local. Muzica potrivită va acoperi zgomotele mai puțin plăcute, specifice unui local în care se gătește și se servește mâncare, și va servi drept ”cortină”, oferind intimitate clienților și conversațiilor acestora. Volumul este la fel de important, muzica nu trebuie să acopere totul și să determine ridicarea vocilor, căci va rezulta un vacarm total neatrăgător pentru cineva care caută un moment de relaxare.

QInStore Radio vă oferă rețeta perfectă de playlist, unul personalizat și potrivit locației, cu melodii și ritmuri care vor fi în concordanță cu momentele zilei ori cu diverse evenimente și sărbători. De asemenea, puteți difuza propriile anunțuri, fără să existe posibilitatea să auziți în restaurant o reclamă la concurență sau la orice altceva, nepotrivit și irelevant.

Muzica perfectă pentru distracție și relaxare în zilele călduroase

Muzica  ne influențează starea de spirit. De la vârste fragede, oamenii răspund la sunete prin baterea și mișcarea mâinilor și a picioarelor, simțindu-se bine. De aceea, mediul de afaceri trebuie să aibă ca parte integrantă muzica în serviciile de satisfacere ale clienților, mai ales când acestea sunt personalizate.

Centrele spa, aqua-parkurile și piscinele în aer liber sunt cele mai căutate în fiecare vară, atunci când ne dorim relaxare și distracție pe o vreme călduroasă. Aici clienții vor să se simtă răsfățați iar explorarea acestui serviciu pentru locația ta poate aduce mai mult profit decât credeai.

Qinstore Radio îți oferă cea mai bună soluție de muzică pentru entertainment, alături de posibilitatea de a include anunțuri personalizate între melodii în locația dorită. Informarea clienților și invitațiile la diverse activități organizate lângă piscină sau în incinta afacerii tale sunt modalități inteligente de a-i păstra mai mult timp.

Qinstore Radio este propriul tău radio și alegerea potrivită atunci când vrei să scapi de reclamele nedorite ale radio-urilor comerciale, dar dorești să dai câteva anunțuri pentru propria companie, fără a te lovi de cele ale concurenței. Vei putea avea controlul total a ceea ce difuzezi, de la muzică, la promovarea anumitor produse sau furnizori.

Iată câteva idei de anunț:

invitație la pool-party

ofertă la cocktail-urile răcoritoare de la bar

anunț program zile speciale

invitație jocuri pentru copii sau aqua-gym pentru adulți

anunț de angajare salpersonal

invitații la masaje, saună sau alte servicii oferite

Fie că ai un centru spa, salon de infrumusețare, piscină sau aqua-park, cu un serviciu de muzică personalizat, fără reclame, care să creeze o atmosferă plăcută pentru clienți îi vei convinge că business-ul tău este organizat, profesionist și îi face să se simtă bine.

Poți asculta aici câteva din playlist-urile QInstore radio.

Marketing și muzică InStore: direcții pentru 2018

Suntem la final de an, moment de evaluare și de privit înapoi, puțin, cât să ne facem planuri pentru anul ce vine.

În 2017 am învățat multe despre furnizarea conținutului muzical ambiental pentru a îmbogăți experiența consumatorilor şi a spori beneficiile business-urilor pertenere. Cu toate acestea, principala lecţie învăţată este faptul că într-un mediu atât de competitiv trebuie să te adaptezi mereu la așteptărilor clienților pentru a rămâne relevant.

Pe aceste principii vom construi și în anul ce vine, având în minte câteva direcții principale, playlist-uri potrivite afacerii tale. Iată ce vă propunem pentru noul an, inspirați fiind și de trendurile anunțate în domeniul marketingului InStore:

Muzică potrivită
La fel de esențial este să difuzezi muzica potrivită brandului tău, adică muzica să fie în ton cu ceea ce vinzi. Atmosfera creată în magazin (sau în restaurant) este foarte importantă, iar muzica este un prim indiciu despre business, oferit celor care intră pentru prima dată în spațiul afacerii tale.

Volumul potrivit
Pe lângă genul ales, și felul în care difuzezi muzică este important, respectiv volumul acesteia. Muzica prea tare va enerva și va agita clienții, care își vor dori să plece cât mai repede din magazinul sau din restaurantul tău. Este important să obții acel echilibru între volumul suficient de mare încât să creezi energia necesară unei afaceri, dar fără să fie agasant.

Drepturile de autor
Respectarea legilor este mereu importantă, iar în România există trei instituţii acreditate spre care se plătesc taxele de difuzare: UCMR-ADA, CREDIDAM şi UPFR. Specialiștii noștri sunt gata să vă ofere consultanță în această privință.

Muzică pozitivă
Puțină lume ajunge dimineața la locul de muncă în cea mai bună dispoziție. Dacă primul lucru pe care îl faci dimineața, după ce ajungi la job, este să dai drumul la muzică, aceasta va da tonul bunei dispoziții, își va readuce pofta de viață și te va ajuta să ai mai mult spor la treabă. Muzica pozitivă este, deci, esențială pentru productivitatea angajaților. Pentru că angajații fericiți muncesc mai cu spor.

Cadoul de sărbători QInStore Radio: playlisturi cu melodii tradiționale de Crăciun

Sărbătorile au sosit, iar magazinele și centrele comerciale intră în atmosferă, cu podoabe și ornamente de iarnă, dar și cu muzica specifică.

QInStore Radio pune la dispoziția clienților săi playlisturi personalizate cu această temă, a sărbătorilor de iarnă, integrând în mod unitar cântecele de Crăciun în linia muzicală a fiecărei afaceri. Toți clienții așteaptă în această perioadă colindele și cântece tradiționale, iar cercetătorii au demonstrat că acestea nu doar îi binedispun și îi introduc în atmosfera specifică, dar îi și determină să cheltuiască mai mult.

Un studiu IRI (Delivering Growth for CPG, Retail, and Healthcare) efectuat în perioada octombrie – decembrie 2015 în rândul clienților magazinelor, cu vârste cuprinse între 15 și 54 de ani, din Marea Britanie, a scos în evidență în ce măsură colindele influențează comportamentul de cumpărare.

Rezultatul a fost clar: 95% din respondenți au declarat că preferă să meargă la cumpărături în magazinele care difuzează muzică; dintre aceștia, 40% preferă muzica tradițională de Crăciun, față de alte genuri care le plac în mod obișnuit.

Studiul a scos, însă, la iveală și alte detalii interesante: 85% dintre cei intervievați au declarat că un Crăciun fără colinde nu ar mai fi Crăciun – pentru că acestea reprezintă o mare parte din spiritul Crăciunului și aduc amintiri plăcute. În al doilea rând, muzica tradițională aduce oamenii laolaltă, pentru că vorbim despre melodii pe care le cunoaște toată lumea și pe care le pot cânta împreună.

Trei sferturi dintre participanții la studiu au recunoscut că, atunci când aud colinde în magazin, intră în atmosfera de sărbători și tind să devină mai generoși când cumpără cadouri – pe scurt, să cheltuiască mai mult.

Așadar, muzica specifică sărbătorilor generează sentimente plăcute și aduce oamenii împreună, ajutându-i să se simtă bine; dar are și un impact asupra vânzărilor? Autorii studiului răspund răspicat: DA.

Echipa QInStore Radio pune la dispoziție în luna decembrie 2017 două streamuri, pentru ascultare gratuită – unul cu melodii tradiționale de Crăciun în limba engleză, iar celălalt care conține colinde românești. Le puteți încerca și testa pe propriii clienți și angajați, pentru a vedea care vi se potrivește mai bine. Contactați-ne, apoi, pentru a vă ”croi” un playlist pe măsura afacerii dumneavoastră!

Sisteme de muzică ambientală oferite de QSoft: soluţii pentru orice afacere

Fiecare afacere este diferită, prin urmare și nevoile fiecăreia sunt diferite. Fie că vorbim despre magazine sau restaurante, unele au spaţii mai mici, altele, generoase. Unele au conexiune la internet, altele, nu. QInStoreRadio oferă o soluţie potrivită pentru fiecare, prin care specialiștii noștri livrează playlisturi personalizate şi gândite pentru specificul fiecărui business.

Există trei modalităţi prin care muzica potrivită poate ajunge în spațiul unde vă desfășurați activitatea:

Într-un sistem individual pe care QSound SOFT îl pune la dispoziţia clientului – urmând ca update-ul să fie făcut lunar, online. Este vorba despre un calculator pe care noi îl pregătim şi îl trimitem în locaţia clientului; aşadar, această soluţie este potrivită pentru magazinele mari, unde există spaţiu suficient pentru găzduirea unui computer.
Sistem individual QBerry, deosebindu-se de prima variantă prin dimensiunile reduse (de mărimea unei palme). Acest sistem reprezintă cea mai bună opţiune în cazul în care clienţii nu au conexiune la internet în locaţie. QBerry este atât de mic, încât va trece neobservat în orice spaţiu; lunar se face update, astfel ca playlistul să fie mereu „proaspăt”. Aşadar, QBerry este pentru magazinele mai mici – de îmbrăcăminte, de încălţăminte etc. – unde nu există prea mult spaţiu (pentru un calculator obişnuit).
Stream – care se poate accesa de oriunde, pe calculatorul clientului. Această soluţie este potrivită pentru afacerile cu mai multe locaţii – lanţuri de magazine, de farmacii, de restaurante – pentru ca playlistul să fie unitar şi să ajungă uşor în toate locaţiile.

Brandurile care nu se aud au viață scurtă. Cât de importantă este muzica pentru audiența companiei tale?

Mulţi manageri şi proprietari de afaceri tind să subaprecieze şi să neglijeze un aspect foarte important din ambientului magazinelor sau restaurantelor pe care le conduc: MUZICA.

Muzica transmite foarte mult şi este o parte importantă a imaginii unui brand. Muzica induce prima impresie clienților care intră în magazin sau în restaurant. Muzica te poate “invita” să pășești într-o locație sau îți poate ridica serioase semne de întrebare dacă e locul potrivit pentru tine. Iar așa cum clienţii aşteaptă consecvenţă în ceea ce priveşte produsele, serviciile, atmosfera, şi muzica trebuie să se ridice la înălţimea aşteptărilor lor. De asemenea, se vor aştepta la continuitate şi omogenitate, dacă afacerea ta are mai multe locaţii.

Fiecare business are nevoie de soluția potrivită de muzică ambientală, iar o echipă unitară care se ocupă tocmai de acest domeniu are toate cunoştinţele necesare pentru a crea exact ceea ce clientul doreşte, respectând atât bugetul, cât şi profilul companiei. Profesioniştii adevăraţi vor lua în calcul toate informațiile despre un business şi vor ţine cont de ele, înainte de instalarea sistemului de muzică ambientală.

Echipa QInstoreRadio te poate îndruma spre playlistul potrivit al afacerii tale și a pregătit mai multe demo-uri, pentru a-ți putea forma o idee generală. Iar după ce alegi playlistul potrivit, poți fi sigur că acesta nu va deveni plictisitor sau previzibil, pentru că vei beneficia de un update lunar, menit să reîmprospăteze lista de melodii. Astfel, ai garantat un playlist variat şi de calitate, acesta fiind generat în fiecare zi, ca să se evite repetarea unor piese.

Nu în ultimul rând, soluția QInStoreRadio permite inserarea unor jingles-uri proprii și mesaje publicitare personalizate, care pot fi programate în interiorul playlisturilor și care vor contribui la construirea unui brand puternic, performant, bine diferențiat în piață.

Vezi aici demo-urile propuse de specialiștii QInstoreRadio pentru magazine, centre comerciale sau restaurante!

Cină romantică sau întâlnire de afaceri? Playlist-ul perfect pentru un restaurant

Pentru majoritatea oamenilor, restaurantele nu mai sunt, acum, doar nişte locuri în care se mănâncă. Lumea alege un anumit local pentru atmosferă, pentru întreaga experienţă pe care o oferă acesta. Aşadar, proprietarii unui restaurant trebuie să ia în considerare mai multe aspecte, în afară de alegerea unei echipe profesioniste şi a unui decor elegant. Trebuie să aleagă şi muzica potrivită, pentru a crea atmosfera dorită, pentru a întregi şi pentru a desăvârşi experienţa plăcută pe care clienţii o caută atunci când aleg să mănânce în oraş.
Astfel, un restaurant trebuie să aibă şi propriul „brand muzical” – un playlist atent alcătuit, de profesionişti. Muzica trebuie să se integreze în atmosferă şi să creeze atmosfera, să diferenţieze acel restaurant între celelalte.
De asemenea, proprietarii nu trebuie să cadă în păcatul de a alege playlistul în funcţie de preferinţele lor muzicale; poate lor le place muzica rock şi au un restaurant cu specific italian, în care nu se potrivesc baladele rock. Nici angajaţii nu ar trebui să intervină în alegerea playlistului – această decizie trebuie luată în departamentul de marketing, mergând pe linia brandului construit, după cum am arătat şi în articolele precedente.
Construirea playlistului perfect se va face de către profesionişti, după ce aceştia au înţeles care este specificul restaurantului, atmosfera pe care doreşte să o ofere clienţilor, cine sunt clienţii. Luând toate aceste elemente în considerare, playlistul va ajuta la formarea identităţii restaurantului şi va ajuta la construirea atmosferei perfecte, în care clienţii vor dori mereu să revină.

Utilizezi muzica potrivită pentru afacerea ta?

Mulţi manageri şi proprietari de afaceri tind să subaprecieze şi să neglijeze un aspect foarte important din magazinul, restaurantul, centrul spa sau orice alt business unde atmosfera şi mediul trebuie să fie cât mai plăcute. Acel „ingredient” neglijat este muzica.
Muzica transmite foarte mult şi este o parte importantă a imaginii unui brand. De multe ori, proprietarii de afaceri cheltuiesc mult pe lumini, decoraţiuni sau mobilier, apoi difuzează orice fel de muzică, la întâmplare.
Iată 10 întrebări prin care poţi să afli dacă utilizezi cea mai potrivită muzică pentru afacerea ta, de la specialiştii din domeniu:

Este mixul tău muzical unic?
Sau este cam aceeaşi muzică pe care o poţi auzi în orice restaurant/magazin obişnuit pe care l-ai vizitat?
Cine alege muzica?
Managerul aduce muzica de acasă, foloseşti un stream, ai încredere în persoana care alege muzica? Reflectă atmosfera pe care vrei să o ai în locaţie? Se potriveşte cu ceea ce vrei să transmiţi tu, ca brand?
Se potriveşte fiecare melodie cu energia, tema şi atmosfera potrivită?
Sunt suficiente câteva melodii nepotrivite, care se repetă prea mult, pentru a strica acea atmosferă pe care te străduieşti să o construieşti.
Este muzica destul de consecventă?
La fel cum clienţii aşteaptă consecvenţă în ceea ce priveşte produsele, serviciile, atmosfera, şi muzica trebuie să se ridice la înălţimea aşteptărilor. De asemenea, se vor aştepta la continuitate şi omogenitate, dacă afacerea are mai multe locaţii.
Există destulă varietate în mixul muzical?
Nu vrei să difuzezi un playlist plictisitor sau prea previzibil. Un specialist va putea genera un playlist variat şi de calitate.
Este muzica prea statică, repetitivă?
Auzi prea des aceleaşi melodii? Pare că auzi acelaşi playlist, care nu se mai schimbă? Poate că unii clienţi nu observă asta, dar angajaţii sigur vor observa.
Cum e calitatea echipamentelor audio?
Există consecvenţă în ceea ce priveşte volumul muzicii, de la o melodie la alta? Sau trebuie să reglezi mereu volumul? Trebuie să ai grijă ca muzica să fie de calitate, din toate punctele de vedere.
Ai un cuvânt de spus în ceea ce priveşte playlist-ul?
Ideal ar fi să găseşti o companie profesionistă, care să înţeleagă ce îţi doreşti, cum este afacerea ta, şi să îţi ofere servicii personalizate.
Ai la dispoziţie toate opţiunile pe care le doreşti?
Poţi să vezi ce melodii au fost difuzate recent? Poţi să inserezi mesaje personalizate? Sunt plătite taxele pentru drepturi de autor?
Muzica afacerii tale poate depăşi locaţia fizică?
În zilele noastre, poţi profita de noile tehnologii mobile şi de strategiile integrate în social media, pentru a rămâne conectat cu clienţii tăi chiar şi atunci când ei nu se află în incinta magazinului sau a restaurantului.

Taxele pentru drepturile de autor pentru muzică ambientală

Care sunt taxele pentru muzica ambientală şi cum se calculează ele aflaţi în articolul de mai jos.

Cine plăteşte taxele de difuzare muzică ambientală?

Toţi agenţii economici care utilizează muzică în regim ambiental: restaurante, cafenele, supermarketuri, magazine, show room-uri, hoteluri etc., indiferent dacă difuzează muzică printr-o soluţie licenţiată de muzică ambientală, cum este Q InStore Radio, sau deţin în locaţie un player audio, radio sau TV.

Înspre cine se plătesc taxele de difuzare muzică ambientală?

Există două tipuri de licenţe şi patru taxe aferente:

1. Licenţa de reproducere care se plăteşte către UPFR doar în cazul în care se difuzează un playlist muzical propriu.

2. Licenţa de comunicare a operelor muzicale care se plăteşte către toate cele trei instituţii acreditate

  • UCMR-ADA – pentru drepturile de autor
  • CREDIDAM – drepturi conexe – artişitii care au interpretat muzica
  • UPFR – drepturi conexe – producătorii care au produs muzica

Cum se calculează valoarea renumeraţiilor?

Colectarea drepturilor de autor pentru difuzarea muzicii ambientale ţine cont de 3 aspecte:

  • Categoria din care face parte agentul economic
  • Suprafaţa utilă a fiecărui punct de lucru
  • Localizarea într-o zonă urbană, turistică sau într-o zonă rurală.

Taxa se plăteşte lunar pentru fiecare punct de lucru al agentului economic.

De ce ar trebui să utilizaţi Q InStore Radio?

Taxa UPFR de stocare continut muzical este gratuită prin contractarea serviciilor Q InStore Radio, un serviciu licenţiat UPFR care include în taxa de gestionare şi această cheltuială.

  • Raportare către UPFR a numărului exact de piese, a artiştilor şi a numărului de repetări
  • Garanţia unei soluţii muzicale perfect adaptată business-ului.
  • Se realizează un update lunar al playlistului şi repetabilitate redusă a pieselor muzicale.

Aşadar, vă invităm să solicitaţi informaţii despre costurile şi beneficiile unei soluţii de muzică ambientală personalizată Q InStore Radio!

Încântă-ţi clienţii cu Q InStore Radio! Alege varianta potrivită afacerii tale!

Cu scopul de a fi mai aproape de nevoile clienţilor noştri şi de a le oferi variante cât mai potrivite tipului lor de afaceri şi publicului lor ţintă, produsul nostru de muzică ambientală Q InStore Radio este disponibil acum în 3 variante:

1. Închiriere soluţie Q InStore Radio

În sistem de abonament lunar, vă oferim computere play-out pentru fiecare locaţie, licenţă software şi programe muzicale în funcţie de publicul dvs. ţintă.
Programele muzicale pot fi personalizate cu spoturi şi mesaje audio, ale dvs. sau ale furnizorilor.

2. Stream de radio dedicat

Vom crea un post de radio online special dedicat, care poate fi accesat din locaţiile dvs., fără a necesita un calculator dedicat. Sunetul este generat de un soft profesional de radio cu muzică, informaţii şi anunţuri promo personalizate pentru publicul dvs. ţintă.

3. Achiziţie licenţă Q InStore Radio

Dedicată în special afacerilor cu un număr mare de locaţii, această variantă înseamnă drept de utilizare nelimitat în timp, care permite propria gestionare a sistemului şi încărcarea unui nelimitat de spoturi. Achiziţia licenţei vă poate aduce pe termen lung costuri mai reduse cu până la 50%.

Care e cea mai potrivită pentru afacerea ta? Contactează-ne pentru o ofertă personalizată!