În primăvara anului 2011 l-am cunoscut pe Dorel, din Aghireş. Avea 14 ani şi o situaţie materială precară, însă visa la o viaţă mai bună şi la un viitor, pentru el şi pentru familia sa. Terminase printre primii clasa a VIII-a şi spera să poată urma liceul, ca să aibă şi el o meserie, să nu îşi facă griji în privinţa viitorului.

Şansele, însă, nu erau de partea lui. Cu o mamă bolnavă şi un tată alcoolic, copilăria lui Dorel se sfârşise brusc. El trebuia să muncească în sat, cu ziua, ca să îşi poată sprijini, cât de cât, familia. Nu avea cine să îl susţină financiar, sau măcar moral. Nu îşi permitea să stea acasă, la fel ca alţi copii, să picteze, de exemplu, cum îi plăcea atât de mult.
Acela a fost momentul în care cazul lui Dorel a ajuns la cunoştinţa Fundaţiei Comunitare Cluj, iar QBox şi InfoTrafic – Radioul de pe strada ta a decis că el merită ajutor.
Am înotat pentru Dorel şi am strâns fonduri pentru el la trei ediţii Swimathon, în 2011, 2012 şi 2013, iar rezultatul a fost că acest copil şi-a permis să viseze în continuare. A mers la liceu şi a putut să înveţe mai departe, cu mai puţine griji, beneficiind de o bursă lunară, oferită de Fundaţia Comunitară Cluj din fondurile obţinute pentru el de la sponsorii care au susţinut înotătorul InfoTrafic/QSound Soft.
Aşadar, participăm şi anul acesta, pentru a patra oară, la Swimathon, pentru Dorel. Dacă doreşti să îl ajuţi, de asemenea, trebuie să susţii înotătorul InfoTrafic şi să donezi, atât cât crezi de cuviinţă.
Cea de-a şasea ediţie a evenimentului de strângere de fonduri prin înot, Swimathon Cluj, va avea loc anul acesta în 5 iulie. Anul trecut, evenimentul a atras peste 1.000 de susţinători, pe 13 iulie, la Complexul de Nataţie “Universitas”.