Tag Archives: dispozitive mobile

La an nou, update-uri noi. Ce e nou în aplicaţiile QSoft 2015?

Pentru a începe anul 2015 în forţă vă propunem să trecem în revistă cele mai recente update-uri de care programele QSoft beneficiază, dar şi o listă a celor mai importante îmbunătăţiri şi facilităţi pe care le-am dezvoltat în 2014.

Ce e nou în aplicaţiile QSoft 2015:

Network Time Server – o facilitate care oferă posibilitatea de a sincroniza ceasul serverelor de emisie cu un ceas intern al radioului sau cu ceasul cloud-ului QSoft.
Randomize Music Database – funcţie de resetare a ordinii de difuzare a pieselor din baza de date în modul Playlist Generator, prin înlocuirea timpului ultimei difuzări ale unei piese cu o valoare generată aleator.
LogFileGarbage – modul de curăţare automată a fişierelor de loguri mai vechi de o anumită dată, cu opţiuni de ştergere diferenţiată ca timp, căi de căutare şi excludere de fişiere protejate.

Cele mai importante facilităţi implementate în 2014:

– Compatibilizare StudioQ  cu noile plăci de sunet din gama ESI şi Tracktor Scratch cât şi cu driverele pentru sistemul de operare Windows7.

– Îmbunătăţirea sistemului de raportare pentru drepturi de autor, la redarea fişierelor din paletele de jingles.

– StudioQ Cameleon – versiunea este în măsură să gestioneze semnale de sincronizare publicitate provenite de la reţelele de radio, dar să funcţioneze şi ca staţie de radio independentă.

– StudioQ Cloud – interfaţă web utilizată de DJ / Animatori pentru vizualizarea informaţiilor despre artiştii încărcaţi în playlist-ul DJ Consolei.

– Interactive.net – aplicaţia pentru dispozitive mobile dedicată postului tău de radio care rulează pe sisteme de operare Android.

– Rapoarte audienţă online – funcţiile unice ale cloudului Studio Q, utilizate de aplicaţia Interactive.net permit monitorizarea audienţei online prin rapoarte specifice sondajelor de audienţă radio.

– ECHOne – funcţii de monitorizare automată a funcţionării aplicaţiilor de pe computerul de emisie cu decizie proprie de restartare aplicaţii blocate, analiza situaţiei şi raportarea problemelor nerezolvate către lista adrese e-mail.

– Playlist Manager – funcţii de ordonare a pieselor din tabelul SONG.

Facilităţi specifice reţelelor de radio:

– Algoritm dual de umplere spaţii publicitate staţii-locale, cu rotaţie uniformă a paletei de jingles-uri Netsynch

– Funcţie automată de import-export playlist muzical pentru staţiile locale dotate cu BSQClient

– Commercial Manager – Opţiune de transfer automat al grilelor de publicitate generate pentru reţea, pe serverul de reţea BSQ

Pentru mai multe informaţii despre oricare dintre aceste facilităţi vă rugăm contactaţi serviciul support QSoft la: e-mail: support@qsoft.ro, T/F: 004 – 0264 413 031 | M: 004 – 0742 054189

Video: Tot ce trebuie să ştii despre aplicaţia de mobil Interactive.net şi StudioQCloud

Interactive.net şi StudioQCloud aduc facilităţi unice pentru posturile de radio din România, destinate creşterii şi monitorizării audienţei, dar şi a interacţiunii cu ascultătorii.
Urmăreşte video de prezentare pentru a descoperi toate particularităţile aplicaţiei.

VIDEO

Am lansat versiunea updatată Interactive.net

Săptămâna aceasta am lansat o versiune îmbunătăţită a aplicaţiei de radio pe mobil Interactive.net. Noile modificări aduse aplicaţiei au scopul de a facilita interacţiunea cu ascultătorii şi de a îmbunătăţi programele, pe baza informaţiilor furnizate.

Utilizatorii StudioQCloud beneficiază de acum de:

– rapoarte care permit monitorizarea în timp real a audienţei provenite din aplicaţie
– posibilitatea de a trimite mesaje predefinite din WebConsole cu Concurs, Ştiri, Trafic şi Meteo, cu opţiunea de a monitoriza în Cloud ce tip de mesaj este fiecare comment al Dj-ului.
– posibilitatea de a adăuga userii care lasă comentarii neadecvate la Blacklist sau Vânători de concursuri, direct de sub comentariul lor
– suport pentru Android 5.0

La nivel de aplicaţie update-ul include:
– notificări de tipul Ştiri, Trafic, Meteo
– Shopping List, o listă cu toate produsele şi serviciile care beneficiază de publicitate interactivă prin LinkAD

Pentru informaţii şi suport vă stăm la dispoziţie la onlineradiosuport@qsoft.ro.

Cum să îţi creşti vânzările prin publicitatea interactivă, noua facilitate Interactive.net

Aplicaţia Interactive.net dedicată staţiilor de radio se dezvoltă continuu şi aduce acum o nouă facilitate, care duce publicitatea la un nou nivel: LinkAD.
În momentul în care este difuzat calupul de publicitate şi apare o reclamă la un anumit produs, în aplicaţie va fi afişată o imagine cu produsul respectiv; dacă utilizatorul dă click pe imagine, va fi redirecţionat spre site-ul produsului sau al producătorului, în funcţie de setări.
De asemenea, imaginea produsului poate apărea în interiorul aplicaţiei în timp ce DJ-ul vorbeşte în direct despre acel produs, ceea ce va duce publicitatea online la un nivel de interactivitate nemaiîntâlnit până acum.
În condiţiile în care publicitatea online pare să fie viitorul promovării oricăror produse şi companii, tehnologia Interactive.net, prin facilităţile sale, revoluţionează acest domeniu, în epoca internetului şi a interacţiunii online.
Interactive.net este o aplicaţie pentru dispozitive mobile dedicată posturilor de radio şi rulează pe sistemele de operare Android ale telefoanelor ascultătorilor staţiei. Ea oferă spre ascultare programele audio ale staţiei (stream) şi o multitudine de facilităţi interactive unice.

Citeşte şi:
Ai un radio? Vezi cum câştigi bani din publicitate online!

Facilităţile de interacţiune cu posturile de radio preferate, prin tehnologia Interactive.net, apreciate de utilizatori

Sute de utilizatori din cei câteva mii care au descărcat aplicaţia Interactive.net, dezvoltată de Q, au răspuns şi la chestionarul nostru. Rezultatele arată că majoritatea respondenţilor consideră utilă aplicaţia, interesantă, fapt care confirmă ceea ce ne-am propus de la bun început: tehnologia Interactive.net ajută posturile de radio să câştige mai mulţi ascultători în mediul online şi să stabilească o legătură şi o comunicare permanentă cu aceştia.

Astfel, 85% dintre cei care au descărcat aplicaţia au transmis că, pentru ei, comunicarea cu DJ-ul este utilă şi foarte utilă; 86% au spus că afişarea biografiei artistului este utilă şi foarte utilă, iar 83% apreciază ca utilă şi foarte utilă posibilitatea de abonare la alertele de anunţare concurs sau emisiuni preferate.
Aproape toţi respondenţii, 90%, au considerat că este importantă şi foarte importantă lista de piese favorite şi anunţarea lor înainte de difuzare. Alertele meteo sunt la fel de apreciate, de 93% dintre utilizatorii care au răspuns la chestionar, iar posibilitatea de notificare în legătură cu evenimentele din trafic este apreciată în proporţie de 95%.

În prezent, şase posturi de radio folosesc aplicaţia, care a fost personalizată pentru fiecare staţie în parte, cu sigla şi culorile proprii: Pro FM, Impuls, Radio România Reşiţa, Napoca FM şi Unirea FM, plus reţeaua InfoTrafic.

Pro FM, Impuls, Radio Reşiţa, Napoca FM şi Unirea FM folosesc tehnologia Interactive.net

În epoca internetului, posturile de radio trebuie să fie cât mai prezente în mediul online. O aplicaţie mobilă personalizată le aduce acestora mai multă interacţiune şi mai mulţi ascultători, mai multă vizibilitate pe internet, acolo unde tinerii îşi petrec tot mai mult timp.

Tehnologia Interactive.net, dezvoltată de Q, permite ascultarea live a streamului audio şi oferă facilităţi interactive unice, care cresc şansele postului de radio să fie ascultat oricând, de oriunde, precum şi o conexiune permanentă cu ascultătorii, prin chat sau linie directă.

În prezent, şase posturi de radio folosesc aplicaţia, care a fost personalizată pentru fiecare staţie în parte, cu sigla şi culorile proprii: Pro FM, Impuls, Radio România Reşiţa, Napoca FM şi Unirea FM, plus reţeaua InfoTrafic.

Vezi cum funcţionează LIVE aplicaţia la câţiva din utilizatorii ei sau urmăreşte imagini video cu prezentarea aplicaţiei din cadrul Ştirilor ProTV.

Pro FM interacţionează cu ascultătorii în timp real printr-o aplicaţie dezvoltată de Q

Din această săptămână, fanii Pro FM pot fi mai aproape de vedetele postului lor preferat. Pot avea acces chiar în studio, să stea de vorbă cu DJ-ii şi să facă dedicaţii, totul de pe telefonul mobil.

ProFM a lansat aplicaţia prin care ascultătorii stau de vorbă cu DJ-ii şi pot face dedicaţii de pe telefon. Aplicaţia Android este dezvoltată de firma Q, poate fi personalizată cu sigla, numele şi culorile radioului şi permite comunicarea permanentă cu ascultătorii, fiind prima aplicaţie interactivă de radio din România.

George Buhnici a testat în această săptămână aplicaţia în direct la Pro FM şi Pro TV, în cadrul emisiunii iLikeIT. Ascultătorii Pro FM care vor descărca aplicaţia din Google Play vor putea să afle în timp real informaţii despre artiştii difuzaţi, să comunice cu DJ-ul şi să îşi voteze piesele favorite.

Vezi AICI înregistrarea rubricii iLikeIT în cadrul căreia George Buhnici a testat şi a prezentat aplicaţia Pro FM Interactive!

Află mai multe despre aplicaţia Interactive.net, dezvoltată de Q, AICI.

Ai un radio? Vezi cum câştigi bani din publicitate online!

Publicitatea online reprezintă un domeniu în continuă expansiune, odată cu dezvoltarea mediului virtual şi cu timpul tot mai extins pe care oamenii îl petrec navigând pe internet, cu precădere pe dispozitivele mobile.

Pentru a se alinia acestor tendinţe şi pentru a răspunde necesităţilor clienţilor noştri, Q a implementat în aplicaţia Interactive.net (personalizabilă pentru fiecare staţie de radio în parte) o nouă facilitate, care poate afişa bannere publicitare pe dispozitivele mobile ale utilizatorilor. Astfel, radiourile care emit pe internet şi folosesc aplicaţia dezvoltată de noi pot câştiga bani prin afişarea bannerelor AdMob.

Această facilitate este posibilă cu ajutorul AdMob – cea mai mare reţea la nivel mondial de publicitate prin intermediul dispozitivelor mobile, care le permite editorilor să genereze venituri din aplicaţiile lor, utilizând anunţuri AdMob și Google. Numele său vine de la „Advertising Mobile” şi este o soluţie care ajută la promovarea şi valorificarea aplicaţiilor mobile, prin afişarea direct pe ecranul utilizatorilor a mesajelor publicitare de tip banner.

Serviciul AdMob a fost integrat de Google în cadrul AdWords, astfel încât toţi clienţii Google, inclusiv cei care cumpără publicitate online prin intermediul AdWords, au acces şi la publicitatea pe mobil disponibilă prin intermediul AdMob. Această mişcare permite firmelor să realizeze campanii mult mai eficiente prin intermediul sutelor de mii de aplicaţii mobile care rulează reclame AdMob. De asemenea, îi va ajuta pe dezvoltatorii de reclame AdMob să-şi mărească veniturile prin acccesul la un număr mai mare de advertiseri, se arată într-un articol pe blogul companiei Google.